vineri, 10 februarie 2012

rudyard kipling - if

De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau, si spun ca-i vina ta;
De crezi in tine, chiar cand omenirea
Nu crede, dar sa-i crezi si ei cumva;
S-astepti, dar nu cu sufletul la gura;
Sa nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
Sa nu raspunzi la ura tot cu ura,
Dar nici prea bun sa pari, nici prea-ntelept;

De poti visa – si nu-ti faci visul astru;
De poti gandi – dar nu-ti faci gandul tel;
De-ntampini si Triumful si Dezastrul
Tratand pe-acesti doi impostori la fel;
De rabzi sa vezi cum spusa ta-i sucita
De pisicher, sa-l prinda-n lat pe prost;
Cand munca vietii tale, naruita,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poti sa strangi agonisita toata
Gramada, si s-o joci pe-un singur zar,
Sa pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntaia data,


Iar c-ai pierdut – nici un cuvant macar;
De poti sili nerv, inima si vana
Sa te slujeasca dupa ce-au apus,
Si piept sa tii cand nu mai e stapana
Decat Vointa, ce le striga: ‘Sus! ‘

De poti ramane TU in marea gloata;
Cu regi tot TU, dar nu strain de ea;
Dusman, om drag, rani sa nu te poata;
De toti sa-ti pese, dar de nimeni prea;
De poti prin clipa cea neiertatoare
Sa treci si s-o intreci gonind mereu,
Al tau va fi Pamantul asta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, fiul meu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu